Scumpi copii, dupa vacanța,
Va mai amintiți de Zdreanța,
Cel cu ochii de faianța,
Cum l-am scris și l-ați citit?

Cîte unul, cîți ați fost,
L-învața și pe de rost.
Rasfațat și mult iubit
Zdreanța-al nostru a murit.

Ramasese din frumosul
Prieten bun, pielea și osul.
Își pierduse și mirosul
Și vederea, șchiopatînd
Și cazînd din cînd în cînd.
Ma striga din glod și apa
Sa-l mai scot din cîte-o groapa,
Aducîndu-și poate-aminte
De un drum de mai nainte
O lua strîmb printre strujani
Dînd cu botu-n bolovani,
Pentru ca întîi și-ntîi
Sa-l ridic și sa-l mîngîi.
Zdreanța, fara sa ma vada,
Ma știa cam prin livada.

Sufar de atunci cumplit
Sa știu Zdreanța ca-a murit.

Plînge sufletul din mine.
Îl aștept și nu mai vine.
Mai aflați, și nu e bine,
Ca ce fuse nu mai vine.

Vremea deapana și toarce
Și ce-a fost nu mai se-ntoarce.